Ce este acidul uric?

Acidul uric este un produs rezultat din descompunerea purinelor, substanțe care se găsesc în celulele organismului și în multe alimente. În mod normal, acidul uric se dizolvă în sânge, ajunge la rinichi și este eliminat prin urină. Atunci când organismul produce prea mult sau rinichii îl elimină insuficient, nivelul din sânge crește, stare numită hiperuricemie.

Determinarea acidului uric se face de obicei dintr-o probă de sânge și este solicitată mai ales în legătură cu guta, o boală în care cristalele de acid uric se depun în articulații, dar și în evaluarea funcției renale sau înaintea unor tratamente. Uneori, acidul uric se măsoară și în urină.

Valorile acidului uric reflectă echilibrul dintre cât se produce și cât se elimină. Producția crește atunci când se consumă multe alimente bogate în purine sau când, în anumite situații, se distrug multe celule. Eliminarea depinde în principal de rinichi, astfel încât o funcție renală redusă poate duce, la rândul ei, la creșterea nivelului din sânge. Din acest motiv, acidul uric este privit ca o oglindă a mai multor procese din organism, nu doar a alimentației.

Valori normale ale acidului uric

Intervalele de referință depind de sex și diferă de la un laborator la altul, în funcție de metoda folosită. Valoarea se exprimă frecvent în miligrame pe decilitru (mg/dL). Ca reper orientativ, la adulți se folosesc adesea:

• bărbați: aproximativ 3,5–7,2 mg/dL;
• femei: aproximativ 2,6–6,0 mg/dL.

Aceste valori sunt informative, iar limita de la care apar probleme nu este identică la toată lumea. Rezultatul îl interpretează medicul, deoarece unele persoane cu valori ușor crescute nu au niciun simptom, în timp ce altele fac manifestări la valori mai mici.

Acid uric crescut (hiperuricemia)

Nivelul crescut de acid uric poate favoriza formarea de cristale care se depun în articulații și declanșează crize de gută, manifestate prin durere intensă, roșeață și umflătură, cel mai adesea la nivelul degetului mare de la picior. Excesul de acid uric poate contribui și la apariția calculilor renali.

Multe persoane cu acid uric crescut nu au însă niciun simptom, situație cunoscută ca hiperuricemie asimptomatică. În aceste cazuri, medicul decide dacă este nevoie de măsuri și de urmărire, în funcție de valoare și de ceilalți factori de risc.

Legătura dintre acidul uric și alte afecțiuni, precum tensiunea arterială crescută, excesul de greutate sau bolile de rinichi, este cunoscută, însă complexă. Prezența unei valori crescute este, pentru medic, un motiv de a privi tabloul de sănătate în ansamblu, nu doar articulațiile.

Acid uric scăzut

Valorile scăzute ale acidului uric sunt mai rare și, de regulă, mai puțin îngrijorătoare decât cele crescute. Ele pot apărea în legătură cu anumite tratamente, cu unele afecțiuni sau cu o dietă foarte săracă în purine. Semnificația unei valori scăzute o stabilește tot medicul, în context.

Cauze frecvente ale valorilor mari

Hiperuricemia poate fi favorizată de o alimentație bogată în purine (carne roșie, organe, unele fructe de mare), de consumul de alcool, mai ales bere, și de băuturile îndulcite cu fructoză. Excesul de greutate, unele boli de rinichi, anumite medicamente (de exemplu, unele diuretice) și factorii ereditari contribuie, de asemenea.

Mai rar, valori foarte mari apar în situații în care se distrug multe celule într-un timp scurt. Deoarece cauzele sunt diverse, acidul uric se interpretează împreună cu alte analize și cu istoricul dumneavoastră, iar identificarea cauzei este pasul care orientează eventualele măsuri.

Este util de știut că valorile pot fluctua de la o zi la alta, în funcție de alimentație, de hidratare și de alți factori. Din acest motiv, o singură determinare crescută nu are aceeași greutate ca valori ridicate în mod repetat. Medicul poate cere reevaluarea acidului uric după un interval, pentru a vedea tendința și a decide dacă sunt necesare alte investigații.

Legătura dintre acidul uric, gută și rinichi

Guta este cea mai cunoscută consecință a hiperuricemiei. Ea evoluează adesea în crize: perioade de durere articulară intensă, urmate de intervale fără simptome. Cu timpul, dacă nivelul rămâne ridicat, crizele pot deveni mai frecvente, iar cristalele se pot acumula sub piele sau în jurul articulațiilor. Diagnosticul de gută nu se pune însă doar pe baza acidului uric, ci și pe simptome și, uneori, pe examinarea lichidului dintr-o articulație.

La nivelul rinichilor, excesul de acid uric poate favoriza formarea de calculi, care se manifestă prin dureri lombare puternice, apărute în valuri. Menținerea unei hidratări bune este o măsură generală utilă, dar orice conduită specifică se stabilește de medic, în funcție de situație.

Ce puteți face și cum vă pregătiți pentru analiză

Pentru un rezultat fidel, respectați indicațiile laboratorului; adesea se recomandă recoltarea pe nemâncate și evitarea alcoolului și a meselor foarte bogate în carne în ziua dinaintea testării. Un stil de viață echilibrat, cu hidratare adecvată, greutate sănătoasă și consum moderat de alcool, sprijină menținerea acidului uric în limite normale. Orice tratament pentru scăderea acidului uric se stabilește însă exclusiv de medic.

Când mergeți la medic

Consultați medicul dacă acidul uric este crescut pe buletinul de analize, chiar și în absența simptomelor, pentru a evalua riscul și eventuala nevoie de urmărire. Prezentați-vă mai devreme dacă apare o articulație brusc dureroasă, roșie și umflată, semn posibil de criză de gută, sau dacă aveți dureri lombare care vin în valuri, sugestive pentru un calcul renal.

Solicitați asistență de urgență în cazul unei articulații foarte dureroase însoțite de febră, care ar putea indica o infecție, sau al durerilor renale severe cu sânge în urină și vărsături. Rețineți că o valoare crescută nu înseamnă automat gută și nu impune de la sine tratament; decizia aparține medicului, care ține cont de tabloul complet al sănătății dumneavoastră.